– Trezește-te, Mira! Deșteptarea, prichindelule!. E timpul să mergem la grădiniță!
Cu aceste cuvinte începe fiecare dimineață a unei zile de lucru pentru copilașul meu Miroslav. Și să știți că sunt de-a dreptul încântată să observ că băiețelul meu se trezește din ce în ce mai des cu zâmbetul pe buze. Pe când acum vreo șase luni, situația nu era nici pe departe atât de roz …
L-am dat pe Miroslav la grădiniță încă înainte ca acesta să fi împlinit trei anișori. Am vrut să se obișnuiască cu colectivitatea și să se deprindă cu ea puțin câte puțin, și asta înainte ca eu să-mi termin concediul de maternitate pentru a-mi relua serviciul. „Distracția” de la grădiniță a început, însă, chiar din prima dimineață! Cred că multe mame sunt familiarizate cu așa-zisul cadril „e bolnav – nu e bolnav” și cu alternanța aproape uniformă a acestor perioade pe durata adaptării copilului la colectivitatea din grădinița. La drept vorbind, situația băiețelului meu se prezenta cam așa așa: o săptămână era bolnăvior, după care mergea la grădiniță vreo trei-patru zile, pentru ca apoi să cadă din nou la pat pentru vreo două săptămâni, urmate de o zi-două de mers la grădiniță, și tot așa. M-am întrebat atunci: ce era de făcut pentru a schimba cumva situația? Mi-am pus, cum se zice, creierul pe bigudiuri tot căutând o soluție. Noroc că soacra mea mi-a sărit repejor în ajutor, zicându-mi:
„Nu te mai complica atât. Să începem cu … igiena obișnuită”.
În plus, tot ea mi-a mai dezvăluit și câteva secrete, pe care eu le-am pus în practică neîntârziat. Tot ce e ingenios este cât se poate de simplu! Dar mai bine să vă povestesc despre experiența mea concretă.
Oricât de banal ar părea, am început cu obișnuitul spălat pe mâini (sau, mai bine zis, nu chiar atât de obișnuit pentru noi).
Mira este un prichindel inteligent, așa că s-a deprins să facă mai multe lucruri de unul singur, observând cu atenție cum le fac adulții. De exemplu, a învățat cum să-și lege șireturile după ce a văzut cum o face tăticul. Cu spălatul mâinilor era ceva mai neglijent, obișnuind să le dea cu puțină apă și săpun, după care fugea repede să le șteargă. Prin urmare, trebuia să mă asigur în permanență că își săpunește suficient de bine mânuțele, spălându-și nu doar palmele, ci și fiecare degețel.
Și de data asta, tot mama-soacră mi-a sărit în ajutor, cumpărându-i nepoțelului un cronometru ce are forma unui pisoiaș deosebit se amuzant. Acum, înainte de a pune mâna pe săpun, prichidelul nostru pornește cu plăcere cronometrul în formă de pisoiaș. Potrivit ”înțelegerii” stabilite între noi, acum animăluțul este cel care „urmărește” ca Miroslav să-și săpunească mâinile cel puțin 20 de secunde și abia apoi să le spele de săpun. Această ”înțelegere” minunată s-a dovedit a fi utilă și la spălarea dinților. Băiețașul meu a început să trateze procedura mult mai atent (că doar pisoiașul îl supraveghează în permanență!).
Din același motiv, m-am străduit să includ și o plimbare obligatorie în rutina noastră zilnică. La grădiniță, copiii se plimbă destul de mult, dar o plimbare cu mama sau cu tata, ba chiar și amândoi împreună, îmbunătățește semnificativ starea de spirit a copilului, stimulâdu-i apetitul și imunitatea. Obișnuim să ne plimbăm agale, fără să ne grăbim deloc. În condițiile în care cea mai mare parte a vieții noastre este o nesfârșită cursă contra cronometru, pe durata acestor minunate plimbări familiale ne dedicăm cu bucurie timpul unul celuilalt și comunicăm foarte mult cu copilul.
Mai colecționar de felul lui, Miroslav obișnuiește să aducă acasă tot soiul de „suveniruri”: ghinde, scoici, pietricele, diverse bețe și crenguțe. Toate aceste „suveniruri” sunt depozitate pe balconul nostru pentru o perioadă de timp, dar dacă băiatul insistă să mute câteva dintre ele în camera sa, acestea trebuie supuse unei igienizări suplimentare. Chiar micuțul le spală și le șterge bine cu o cârpă (sub îndrumarea mea atentă, desigur).
Tot la sugestia înțeleaptă a mamei-soacre, nu mă grăbesc deloc să-l scot pe băiat afară atunci când îl iau de la grădiniță. Dacă este necesar, îmbrăcatul și încâlțatul poate dura 15-20 de minute, și asta cu toate că ceilalți părinți și copiii lor sunt plecați deja. Spre deosebire de ei, eu am mereu în vedere că băiatul s-a jucat și s-a zbenguit înainte de sosirea mea, asta însemnând că a și transpirat ușor. Prin urmare, cu cât va fi mai puțin înfierbântat și transpirat va fi în momentul ieșirii afară din grădiniță, cu atât mai puține sunt șansele ca el să răcească!
Apropo, tocmai faptul că eu l-am învățat de mic să fie cât mai independent în alegerea vestimentației potrivite temperaturii ambientale l-a ajutat să evite răcelile cele mai dăunătoare. De regulă, copiilor mici le lipsește deprinderea elementară de a-și scoate bluza sau puloverul, atunci când în încăpere este foarte cald sau de a le îmbrăca la loc, atunci când se face ceva mai răcoare. Or, la grădiniță regimul de temperatură nu este mereu cel mai potrivit cu putință, mai ales în anotimpurile reci. Caloriferele fiind încinse la maxim, temperatura în încăperi poate fi uneori prea ridicată, aceasta cu atât mai mult, cu cât educatorii evită să deschidă vreun geam atunci când copii sunt înăuntru. Aerisirea încăperilor se face doar după plecarea copiilor la joacă sau la plimbare pe afară, astfel că la întoarcerea lor în interior temperatura în încăpere este deja semnificativ mai rece decât înainte de plecarea lor. Prin urmare, copilul trebuie învățat cum să reacționeze atunci când simte că e prea cald sau prea frig în încăpere, astfel încât să-și dea seama și singur când să îmbrace o bluză sau un pulover și când să și le scoată.
În ceea ce mă privește, eu l-am învățat pe Mira aceste deprinderi chiar în timp ce-i aeriseam camera. De fiecare dată când deschideam geamul, îi explicam că trebuie să-i pun un pulovăr ca să nu-i fie frig. După care am început să-i zic să-și pună singur puloverul atunci când îi aeriseam camera sau apartamentul. Câteva luni mai târziu, băiețașul meu a început să reacționeze de unul singur la căldură și frig, dezbrăcându-se și îmbrăcându-se de unul singur, fără să-i mai amintesc eu. Mai mult, după cum aveam să aflu de la educatoarele sale, Mira proceda la fel și la grădiniță, punându-și singur vesta călduroasă atunci când era mai frig și scoțând-o atunci când era prea cald. Educatoarele au fost foarte plăcut surprinse de deprinderile lui, îndemnându-i și pe ceilalți copii să-i urmeze exemplul, că doar dulapurile cu haine se aflau la îndemâna lor, într-o cameră adiacentă a grupului respectiv.
Este știut faptul că, la grădiniță, copiii mai obișnuiesc să-și lingă jucăriile, să se îmbrățișeze, ba chiar și să se sărute uneori. Eu nu sunt împotriva experiențelor de cunoaștere a lumii de câtre copil prin atingere. Doar că, pe durata unei pandemii ca aceasta, contactele directe trebuie limitate cât mai mult posibil. Cu toate acestea, nu-i poți impune unui copil atât de mic să poarte o mască de protecție pe față … Soțul meu, de exemplu, l-a învățat pe băiat să ofere colegilor săi de grădiniță o simplă strângere de mână în loc de îmbrățișările cu care se obișnuiseră. L-a învățat chiar să spună de fiecare dată: „Hai să dăm noroc cu o simplă strângere de mână, că doar suntem bărbați în toată firea!” Gestul său este, bineînțeles, foarte amuzant, iar educatorii râd în timp ce copiii sunt de-a dreptul fericiți.
Mai există, însă, și chat-uri părintești în WhatsApp (părinți cu mulți copii, vă strâng călduros mâna!), care sunt pline de mesaje matinale de genul: „Petya are nasul înfundat și dureri de cap, va lipsi astăzi ”,„ Dasha are febră și guturai, stăm acasă ”… Și tot așa, mesajele fiind cam de aceeași manieră. Cum e și firesc, îmi dau seama că virușii își fac iar de cap prin colectivitățile de copii și că trebuie făcut ceva urgent. Pentru asemenea situații de forță majoră am, pus deoparte, un remediu cât se poate de sigur și eficient … Nu, nu este vorba de usturoiul nostru neaoș de la țară sau de alte leacuri băbești (unele de-a dreptul dubioase, la drept vorbind). Este vorba, bineînțeles, de Ergoferon, remediul complex pe care eu îl consider a fi cel mai bun pentru întreaga familie, ajutând organismul uman să respingă atacurile virușilor. Acest medicament este aprobat pentru a fi utilizat în tratamentul persoanelor de orice vârstă, inclusiv pentru tratamentul copiilor mici începând de la vârsta de 6 luni. Și ceea ce e deosebit de important pentru mine, este deosebit de eficient pentru copiii de la grădinițe și școli (ba chiar și pentru părinții lor anxioși, la o adică), fiind cel mai bun sprijin în lupta împotriva gripei și infecțiilor respiratorii acute.
Din fericire, băiețelul meu se îmbolnăvește mult mai rar ca înainte. Și uite-așa, am stat și m-am tot gândit că s-ar putea ca frecvența îmbolnăvirilor celor mici să nu depindă atât de virulența agenților patogeni, cât mai ales de starea psihologică a copilului? De starea sa de spirit, dacă doriți. Este cumplit de dificil pentru un copilaș atât de mic să se despartă de mama sa pentru mai mult de o jumătate de zi, mai ales că fuseseră împreună și nedespărțiți timp de aproape trei ani. Înainte, când îmi aduceam bâiatul la grădiniță, mă despărțeam de el cât mai repede posibil, fugind efectiv de lacrimile lui, dar mai ales ca el să le vadă pe ale mele. Dar mai apoi am stat și m-am gândit cât de înfricoșător i-o fi fost să rămână fără mama lui pentru o zi întreagă? Un omuleț atât de mic se poate simți cumplit de singur și abandonat chiar și într-o mulțime de copii de vârsta lui…
Prin urmare, acum, dacă vrea Miroslav, ne luăm la revedere atât cât are el nevoie. Și îi spun cuvinte dulci, tot convingându-l la nesfârșit de dragostea mea sinceră de mamă. Îi repet în mod constant: „Fiule, te iubesc foarte mult și voi veni cu siguranță să te iau, dar până atunci du-te și joacă-te cu copiii!” După care, timp de încă vreo 10 minute și ceva, ne facem semne cu mâna și ne trimitem bezele prin geamul care ne desparte. O mamă din grupul nostru m-a întrebat odată: „Cum poți să ai atâta răbdare cu el?” Sincer: nu știu, cred că a fi mamă înseamnă enorm de multă răbdare, dar și mai multă dragoste pentru copil …
