Recomandări simple pentru o toamnă fără răceli

Cum să ne protejăm împotriva virușilor care ne înconjoară? Această problemă este de mare actualitate mai ales în anotimpul de tranziție, când crește incidența gripei și a afecțiunilor respiratorii acute. Că doar fiecare din noi ne dorim ca boala să ne ocolească, nu-i așa?! Prin urmare, vă propunem să treceți la acțiune imediat, făcând uz de  recomandările noastre.

 Alimentația sănătoasă 

Indiferent de vârsta pe care o are, organismului uman  trebuie să-i fie asigurat necesarul zilnic de vitamine, minerale, proteine, grăsimi și carbohidrați, cel mai bine prin intermediul unor alimente cât mai sănătoase. Prin urmare, este deosebit de important să aveți zilnic pe masă mâncare absolut naturală, adică fără aditivi dăunători sănătății.  Obișnuiți-vă deci să alegeți cu atenție alimentele la piață sau la magazin (studiați etichetele și cumpărați numai produse sigure). 

De cea mai mare importanță este și modul de preparare al bucatelor. Obiectivul principal constă, de fapt, în păstrarea nutrienților și vitaminelor, precum și în prepararea unor bucate cât mai ușor asimilabile pentru organism. Eliminați deci alimentele prăjite și grele, acordând preferință mâncărurilor preparate la abur, coapte la cuptor, fierte sau înăbușite. De asemenea, este necesar să vă mențineți o microfloră intestinală sănătoasă, aceasta fiind o verigă importantă a sistemului imunitar. Nu mai puțin important este și ca membrii familiei să consume și produse lactate fermentate. Este recomandabil ca prichindeilor să li se asigure produse lactate cu o durată scurtă de valabilitate, adică destinate hranei pentru copii. Rețineți: cu cât durata de valabilitate a produsului este mai mare, cu atât  mai puțini nutrienți și mai mulți conservanți conține acesta. 

Întărirea imunității

 Copiii mici se îmbolnăvesc frecvent, deoarece imunitatea lor este abia în curs de formare. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să vă preocupați de fortificarea organismul copilului, lăsând acest important deziderat la voia întâmplării. Preocupați-vă  în mod obligatoriu și de prevenția afecțiunilor respiratorii virale, evitând locurile aglomerate în timpul epidemiilor. Nu trebuie, însă, să vă izolați în interiorul a patru pereți, dimpotrivă, căutați să faceți plimbări zilnice cu copilul la aer curat: bebelușii dorm foarte bine afară, iar copiilor mai mari puteți să le permiteți să se miște cât mai activ, astfel încât să respire profund, saturând celulele organismului cu oxigen. Plimbările lungi și plimbările cu bicicleta trebuie să devină o obișnuință pentru dvs.. 

Strigă Soarele:”Scularea!”/ Toți încep înviorarea! 

O altă obișnuință bună o  reprezintă gimnastica de dimineață. Că doar nu degeaba, în trecutul recent, acesteia i s-a acordat o atenție atât de mare, difuzând-o chiar și la televizor. Obișnuiți cumva să faceți exercițiile de dimineața împreună cu copiii dvs.? Dacă nu, niciodată nu e prea târziu să începeți să faceți acest lucru. Și pentru ca exercițiile de dimineață să vă producă o reală plăcere, culcați-vă la ora potrivită, astfel încât a doua zi dimineață să aveți dispoziția și vioiciunea necesară pentru așa ceva. Exercițiile de mișcare pentru brațe și picioare, aplecările și genuflexiunile vă vor tonifia mușchii, asigurându-vă vioiciunea și energia pentru întreaga zi. Drept urmare, virusurilor le va fi mult mai dificil să pătrundă în organismul dvs. puternic și robust.

Nervii sunt OK 

Uneori mamele sunt de-a dreptul surprinse de faptul că medicul pediatru le chestionează cu privire la  starea emoțională a copilului, rutina zilnică și reacția acestuia la restricțiile rezonabile. Consultând pediatrul cu privire la  infecțiile respiratorii acute, nu vă așteptați să auziți astfel de întrebări, nu-i așa? Și totuși, relația dintre cele două este una cât se poate de directă: nervii slăbiți subminează imunitatea, deoarece ambele sisteme sunt conectate între ele. Cu cât copilul are parte de mai puțin stres, crize de furie și schimbări bruște de dispoziție, cu atât se descurcă mai bine cu răcelile. Prin urmare, medicul poate recomanda ceaiuri și băi liniștitoare cu adăugarea de decocturi din plante.

 Un microclimat sănătos

 Toamna, în casele noastre dau drumul la încălzire,  aceasta însemnând că aerul în locuință devine uscat, iar medicii pediatri au mai mulți pacienți. Aerul uscat are un efect negativ asupra membranei mucoase delicate a nasului copilului, astfel că aceasta nu-și poate îndeplini funcțiile de protecție împotriva virușilor și bacteriilor. Prin urmare, este util să aveți un umidificator acasă, acesta oferindu-vă posibilitatea de a menține o umiditate bună în apartament. Aceasta cu atât mai mult, cu cât tehnologia modernă funcționează de o manieră silențioasă și aproape neobservată.  Și să știți că veți observa rapid efectul pozitiv al aerului umidificat – dimineață sau chiar la miez de noapte nu vă veți mai simți atât de însetat. 

O altă modalitate potrivită de îmbunătățire a aerului în locuință o reprezintă creșterea unor plante de interior care sporesc și conținutul de oxigen. În plus, plante precum mirtul, mușcatul, crassula ovata (arborele de jad sau Copacul Banilor ) , euphorbia (Coroana lui Isus sau Coroana de Spini), trandafirul chinezesc mai secretă și fitoncide care ucid bacteriile patogene. 

Sperăm că sfaturile noastre vă vor ajuta să evitați bolile de toamnă. Dacă, totuși, se întâmplă să observați primele semne de răceală la dumneavoastră sau la copilul dvs., consultați numaidecât medicul. El este cel în măsură să stabilească diagnosticul corect, prescriindu-vă și mijloacele adecvate de tratament, astfel încât să vă refaceți cât mai repede și fără complicații. 

S-ar putea ca medicul să prescrie un medicament antiviral, de exemplu, Ergoferon. Acest medicament acționează asupra cauzei bolii, ajutându-vă totodată să faceți față simptomelor acesteia. Acțiunea sa benefică și eficientă se datorează ingredientelor sale care ameliorează inflamația tractului respirator, activând totodată și resursele de protecție ale organismului. Medicamentul este aprobat pentru utilizare la copii cu vârsta de peste 6 luni, iar în timpul creșterii sezoniere a frecvenței bolilor poate fi utilizat și ca mijloc de prevenire a gripei și afecțiunilor respiratorii acute. Vă dorim multă sănătate, nu numai în această toamnă, ci în permanență!

Поделитесь статьей