– Nu e vina mea, s-a îmbolnăvit în grădină. Cum mă descurcam cu senzaţia de vină

Micuţul s-a îmbolnăvit şi iată că esti intristată: copilul nu se simte bine, este capricios iar tu te învinueşti pe sine că l-ai îmbrăcat ușor sau l-ai hrănit rău sau încă pentru ceva.

Ai avut așa situaţii? Desigur. Am trei copii, deci dacă unul se îmbolnăvește, atunci aproape 100% ceilalți vor fi infectați. Și atunci se începe: mă învârt ca o albină, purtând polenul vindecător de la unul la altul și înapoi. Copiii sunt acoperiți de un val al tutelei mele. Astfel, încerc să demonstrez tuturor (și în primul rând mie) că sunt o mamă bună și grijulie. Și încerc, de asemenea, să-mi recuperez presupusa mea vină față de copii.

Recent am dat de un videoclip al unui psiholog și consultant în relațiile părinte-copil, Lydia Parkhitko, în care specialistul explică de ce nu este bine sa faci ca mine.

Dacă copilul simte îngrijirea și atenția sporită a mamei numai cănd este bolnav, el special va fi bolnav mai des pentru a rămâne cu mama mai mult timp. Se pare că aceasta este opțiunea mea.

Eu însumi, doar când sunt bolnavă îmi permit în sfârșit să mă odihnesc puțin. Iar dacă copiii sunt bolnavi, încep să le fac milă și să-i alint mai mult decât de obicei: le permit desene animate, cumpăr dulciuri și le acord atenție. Se pare că nu este o boală, ci o sărbătoare.

În videoclipul pe care l-am vizionat, psihologul spune că copiii au beneficii suplimentare dacă au o vacanță atât de distractivă când sunt bolnavi. Și eu de obicei asta şi fac. Copiii înțeleg rapid ce și cum şi vor să se îmbolnăvească – conștient sau nu.

Cât de ciudat n-ar părea, este adevărat. Tot ce-i lipsește unui copil în viața de fiecare zi, el primește atunci când este bolnav. Prin urmare, este foarte important ca toate plăcerile copiilor să fie uniforme: atât în ​​sănătate, cât și în boală. Adică, mama întotdeauna petrece calitativ timpul cu copilul, iar în perioadele de afecțiuni îi acordă puțin mai multă atenție.

Și, desigur, cele mai de preț cuvinte ale mamei vor fi: „Ești cel mai puternic la mămica şi o să te descurci. Totul va fi bine, te vei însănătoşi. Și eu știu ce să fac “. Puteți exspune orice expresii care transmit linişte, calmitate și încredere în copilul dumneavoastră. Și, astfel, dați micului organism posibilitatea de a rezista în față bolii. Fiindcă, stresul are un efect foarte puternic asupra imunității.

Putem reduce nivelul de anxietate și transmite calmitate copilului. Pentru a face acest lucru, trebuie să coborâți bara de cerințe faţă de sine și să încetați să vă învinuiţi pentru maladiile copiilor. Pe baza materialelor de pe canalul Zen Mama în bigudiuri https://zen.yandex.ru/rastimdetej

Поделитесь статьей